94257 – 27092010 – Senatorul Dan Voiculescu a propus colegilor de la Grupul PSD+PC din Senat adoptarea unor măsuri concrete în vederea suspendării preşedintelui Traian Băsescu.
“Pentru a face împreună saltul de la vorbe la fapte concrete, vă propun spre analiză următorul calendar estimativ al acţiunilor necesare pentru suspendarea preşedintelui: 1. coagularea unei majorităţi parlamentare care să susţină iniţiativa privind suspendarea preşedintelui, termen: 25 octombrie 2010. 2. supunerea la vot în Parlament a propunerii privind suspendarea preşedintelui, termen: 15 noiembrie 2010, 3. depunerea moţiunii de cenzură, adoptarea acesteia şi nominalizarea unui nou prim-ministru, termen: 22 noiembrie 2010, 4. organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, termen: 19 decembrie 2010, 5. organizarea alegerilor prezidenţiale anticipate, termen: 20 martie 2011. Conform Constituţiei, propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor”, le-a spus Dan Voiculescu senatorilor PSD şi PC. www.promptmedia.ro