93602 – 06092010 – Pe 2 august a fost lansata campania “Nu-ti lasa banii in plata Domnului!”, destinata a sensibiliza opinia publica si factorii de decizie politica asupra propunerii de taxare si a problemelor legate de finantarea de catre Stat a cultelor religioase. Printre altele, se ridica problema constructiei unui numar excesiv de biserici, de multe ori cu fonduri provenind de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. “Problema este cu mult mai acuta atunci cand ne aflam in fata unui proiect faraonic,
care se doreste realizat pe banii contribuabililor: Catedrala Mintuirii Neamului. Intrebarea este legitima”, sustin protestatarii: “De ce Statul trebuie sa finanteze o astfel de constructie? De ce avem nevoie de asa numita Catedrala a Mintuirii Neamului?” Raspunsul il da PF Daniel, Patriarhul BOR: “[…] este o necesitate practică tinând seama de numărul mare aproape saizeci de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care nu încap mai mult de doisprezece în Altarul Catedralei actuale de pe Dealul Mitropoliei. Deci, este o necesitate practică.”
Aceasta declaratie a fost facuta de domnia sa in cursul unui serviciu religios de binecuvintare a inceperii lucrarilor de executie a Catedralei, care a avut loc vineri, 3 septembrie, intr-un cvasi-anonimat suspect. In contextul costului enorm al cladirii, de sute de milioane de euro, bani care ar urma sa provina, intr-o proportie semnificativa, de la bugetul de stat, si al modului extrem de controversat prin care i s-a transmis in proprietate BOR terenul aferent, Asociația Secular-Umanistă din România, exprimindu-si surprinderea fata de o asemenea afirmatie si regretul fata de lipsa de transparenta, solicita autoritatilor Statului stoparea finantarii din bani publici a constructiei Catedralei
revenirea asupra deciziei de transferare in proprietatea Patriarhiei BOR a celor 11 ha de teren pe care se doreste amplasarea contructiei.
In România sînt 18.300 de biserici si doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!
Asociatia Secular-Umanistă din România (ASUR) a fost fondată la inceputul acestui an cu scopul de a promova valorile umanismului secular, cunoaşterea ştiinţifică şi gândirea critică.
Pe 2 august a.c., asociaţia a lansat campania “Nu-ti lasa banii in plata Domnului!”, destinata a sensibiliza opinia publica si factorii de decizie politica asupra propunerii de taxare si a problemelor legate de finantarea de catre Stat a cultelor religioase. Debutul campaniei a fost marcat de amplasarea unor panouri publicitare in zona din jurul Palatului Parlamentului, inclusiv in apropierea terenului pe care BOR urmareste sa ridice Catedrala Mântuirii Neamului. – www.promptmedia.ro