94386 – 30092010 – Comisia Europeană cere României să se asigure că legislaţia naţională în materie de protecţie a păsărilor respectă întru totul reglementările Uniunii Europene.Comisia este preocupată de faptul că perioadele de vânătoare stabilite de legislaţia română coincid cu perioadele de protecţie specială.România are la dispoziţie două luni să se conformeze avizului motivat. În caz contrar, Comisia ar putea sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Comisarul UE pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat:„Directiva privind protecţia păsărilor este un element cheie al legislaţiei UE în materie de protecţie a naturii. De aceea invit insistent România să îşi alinieze legislaţia la reglementările Uniunii Europene.”
Garantarea unor practici de vânătoare durabile – Comisia adresează României un aviz motivat ca urmare a nerespectării de către aceasta a reglementărilor UE cu privire la vânarea păsărilor.Comisia este de părere că perioadele de vânătoare stabilite de legislaţia română nu asigură un regim de protecţie completă, aşa cum prevede directiva.
Directiva privind protecţia păsărilor este cel mai vechi text legislativ al UE în materie de protecţie a naturii şi totodată şi cel mai important, instituind un regim complet de protecţie a tuturor speciilor de păsări sălbatice care au habitatul natural în Uniune.Zonele reglementate de directivă fac parte din Natura 2000, reţeaua zonelor naturale protejate din Uniunea Europeană.Directiva recunoaşte vânătoarea ca fiind o activitate legitimă şi prevede un sistem complet de gestionare a acestei practici pentru a garanta că este durabilă.Directiva interzice în special vânarea păsărilor în timpul perioadelor în care sunt cel mai vulnerabile, cum este, de exemplu, perioada de migrare înapoi către locurile de cuibărire, perioada de reproducere şi perioada de creştere a puilor. www.promptmedia.ro