92896 – 12082010 – Economia SUA, cea mai mare din lume, se îndreaptă către o deteriorare semnificativă, în condiţiile în care nu va mai beneficia de măsuri de stimulare, iar politicile bugetare se vor orienta către austeritate, apreciază Nouriel Roubini, profesor de economie la New York University, citat de Money.ro.
„Vom vedea o deteriorare semnificativă a economiei SUA. În al doilea trimestru, creşterea va fi de 1-2%. În primul semestru, economia a profitat de relansarea bugetară şi monetară, de ajutoare pentru credite imobiliare, etc. Toate acestea se schimbă rapid”, a afirmat Roubini.
El apreciază că politicile bugetare de austeritate vor afecta creşterea economică, iar obiectivul principal al populaţiei, companiilor şi chiar al statului va deveni reducerea datoriilor.
„Spre finele acestui an, economia va înceta să progreseze. Pe ansamblul celui de-al doilea semestru, Produsul Intern Brut va avansa cu 1,5%. În prima jumătate a anului viitor, creşterea se va apropia de nivelul modest de 1%, iar rata şomajului va rămâne ridicată. Toate acestea reprezintă o recesiune a creşterii, nu una tehnică”, a menţionat economistul.
Roubini aminteşte că riscurile ca SUA să se confrunte cu o nouă recesiune au crescut, în ultimul timp, de la 25% la 40%, însă el nu este adeptul scenariului unei recesiuni duble. www.promptmedia.ro