Acasă Uncategorized Suceava: Consiliul Judetean a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru „Drumul Talienilor”

Suceava: Consiliul Judetean a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru „Drumul Talienilor”

DISTRIBUIȚI

93237 – 25082010 – Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, marţi, în şedinţă ordinară, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea drumului Văleni – Stânişoara – limita cu judeţul Neamţ, inclus în traseul turistic „Drumul Talienilor”.

„Am dat drumul la modernizarea drumului <Baltagul>. Este vorba despre drumul care leagă Mălini de Borca şi, de altfel, de punerea în valoare a unei zone extrem de importante din punct de vedere turistic a judeţului Suceava. Acest lucru înseamnă încă o zonă cu sporturi de iarnă, cum este Mălini, care are pârtie de schi şi deschide perspectiva construirii unor pensiuni turistice şi a dezvoltării turismului în zona aceasta cu potenţial foarte mare”, a spus preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, citat de Administratie.ro.

‘Drumul Talienilor’, adică DJ 209B, Mălini (Suceava) – Borca (Neamţ), este drumul parcurs de Vitoria Lipan în romanul ‘Baltagul’, al lui Mihail Sadoveanu, şi face legătura între judeţele Suceava şi Neamţ, traversând Munţii Stânişoarei, unde, în vârf, se află Crucea Talienilor. Acest drum are o lungime de 55 de kilometri, din care va trebui modernizată o bucată de 14,7 kilometri, în judeţul Suceava, şi alţi 18 kilometri, în judeţul Neamţ. Proiectul a fost promovat spre finanţare la MDRT de consiliile judeţene Suceava şi Neamţ. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.