Acasă Uncategorized Iasi: Primăria Iasi a depus actele pentru infiintarea a doua societati comerciale

Iasi: Primăria Iasi a depus actele pentru infiintarea a doua societati comerciale

DISTRIBUIȚI

92922 – 13082010 – Municipalitatea ieşeană a depus documentaţia necesară pentru a transforma două direcţii subordonate în societăţi comerciale, a declarat, joi, primarul Gheorghe Nichita. Acesta a spus că au fost depuse la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului actele de înfiinţare a EcoPiaţa şi, respectiv, SC Servicii Publice, după ce Guvernul a impus autorităţilor locale termenul de 15 august pentru externalizarea anumitor servicii, transmite Administratie.ro. Primarul ieşean susţine că astfel sunt respectate prevederile Ordonanţei de Urgenţă 63/2010, care prevede reducerea numărului angajaţilor din administraţiile locale şi judeţene.

Noua organigramă a municipalităţii ieşene prevede o reducere de personal de la 1.049 la 736. Deşi Primăria Iaşi avea dreptul să rămână cu 810 angajaţi, primarul a ales să rămână în subordine cu 736 de salariaţi din cauza constrângerilor bugetare. Pentru a fi în legalitate, Direcţia Pieţelor din cadrul primăriei va fi transformată în societatea comercială EcoPiaţa, iar majoritatea angajaţilor Direcţiei Serviciilor Publice Municipale vor fi trecuţi pe listele unei societăţi comerciale nou înfiinţate. Direcţia de Cultură a primăriei va fi transformată în fundaţie culturală, sub a cărei umbrelă se vor afla Ateneul Tătăraşi, Casa Municipală „Mihail Ursachi” şi „Junimea”. Totodată, 15 şefi de servicii şi birouri îşi pierd funcţiile şi sunt redistribuiţi în cadrul altor departamente.

Nu la fel de norocoşi vor fi 15 din cei 62 de angajaţi ai Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, care vor fi disponibilizaţi. De asemenea, de la Poliţia Comunitară îşi vor pierde locurile de muncă 180 din cei 480 de angajaţi, 30 dintre aceştia fiind funcţionari publici. Noua organigramă va duce nu doar la comasarea ori desfiinţarea unor direcţii sau servicii din cadrul Primăriei Iaşi, ci şi la crearea unora noi, precum Direcţia Juridică, Compartimentul de învăţământ şi sănătate, Direcţia de control intern şi managementul calităţii sau Direcţia de dezvoltare a proiectelor europene. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.