– 93398 – 31082010 – Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, ca salariile angajaţilor BNR să rămână în continuare diminuate cu 25%, însă sumele rezultate în urma reducerii acestor salarii să fie exceptate de la virarea integrală la bugetul de stat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. “Sumele respective vor rămâne la dispoziţia BNR, urmând să fie destinate majorării rezervelor statutare ale băncii. Vor rămâne la dispoziţia BNR, de asemenea, sumele rezultate din reducerea salariilor angajaţilor BNR care nu au fost virate către bugetul de stat până la momentul intrării în vigoare a acestei ordonanţe de
urgenţă care a fost adoptată astăzi”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Guvernul a modificat şi completat în acest sens Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. –