93155 – 23082010 – Maternitatea Giulesti ar putea redeveni funcțională într-o lună, când va fi adusă noua aparatură, a afirmat luni dimineața primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, după ce a vizitat șantierul deschis la această unitate de sănătate. Luni dimineața au început lucrările de renovarea Maternitatii Giulesti, după incendiul de săptămâna trecută. Se estimează că lucrările de renovare vor dura aproximativ două săptămâni și jumătate.
În urma incendiului de săptămâna trecută au murit cinci nou-născuți,
iar alții șase au suferit arsuri grave.
Sorin Oprescu a precizat că reparațiile la maternitate vor fi făcute cu fonduri de la Administratia Spitalelor. Primarul general a mai anunțat că astăzi va avea o întâlnire cu directorii spitalelor care aparțin de Primăria Capitalei, dar și cu celelalte conduceri ale spitalelor din București.
Conducerea Maternității Giulești a fost suspendată în urma incendiului de săptămâna trecută, urmând ca la jumătatea lunii septembrie să fie organizat un concurs pentru ocuparea posturilor care acum sunt deținute interimar. Tot atunci vor fi organizate concursuri pentru ocuparea conducerii tuturor spitalelor aflate în administrarea municipalității. – www.promptmedia.ro