Acasă Uncategorized Bucuresti: Senatorii PSD nu vor vota Legea ANI, desi vor fi in...

Bucuresti: Senatorii PSD nu vor vota Legea ANI, desi vor fi in sala pentru asigurarea cvorumului

DISTRIBUIȚI

93166 – 23082010 – PSD va asigura cvorumul la plenul Senatului unde va fi dezbătută şi votată Legea ANI, dar nu va vota proiectul, a anunţat liderul social-democrat Victor Ponta la finalul şedinţei Biroului Permanet  Naţional al PSD. „Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să rămână consecvent în poziţia faţă de Legea ANI, aceea de a asigura cvorum, dar de a nu participa la vot atâta timp cât guvernul României poate fi în vacanţă sau pur şi simplu din motive de incompetenţă nu a fost capabil

 

 

 

Preşedintele PSD a mai spus că senatorii PSD vor  respinge majorarea TVA la 24%, vor susţine revenirea la 19%. Mai mult, Ponta a spus că PSD susţine în continuare TVA de 5% pentru alimentele de bază, dar şi propunerea liberalilor privind TVA de 5% pentru construcţii.

Legea ANI a fost adoptată de către deputaţi în 16 august. 204 deputaţi au votat pentru adoptarea legii, doi au votat contra, iar doi s-au abţinut. Cei care au votat contra sunt fostul ministru liberal al justiţiei Tudor Chiuariu şi Mihăiţă Calimente, tot de la PNL, în timp ce abţinerile au provenit de la doi deputaţi independenţi, Tudor Ciuhodaru şi Daniel Oajdea. Oajdea a invocat faptul că nu a fost convocat regulamentar în vederea sesiunii extraordinare.

Camera Deputaţilor a discutat în sesiune extraordinară proiectul de Lege privind funcţionarea şi organizarea ANI. Proiectul luat în discuţie este cel aprobat de Cameră în sesiunea parlamentară ordinară din vară. Acesta a fost modificat însă fundamental de Senat şi, după trimiterea la promulgare, a fost retrimis Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu. După ce, în urma rediscutării în Legislativ, acesta nu a fost modificat potrivit observaţiilor Preşedinţiei, Traian Băsescu l-a contestat la CCR, unde a fost declarat neconstituţional. După ce reprezentanţii CE au criticat dur noua Lege în raportul din vară, şeful statului a cerut convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în care să să se discute legea ANI pentru ca instituţia să fie funcţională în continuare.

În Comisia juridică a Camerei, s-a revenit la vechea formă a Legii ANI, aşa cum fusese transmisă către Senat, înainte de a fi declarată neconstituţională. Astfel, s-au reintrodus în actul normativ comisiile de anchetă de pe lângă curţile de apel. De asemenea, în formularele privind declaraţiile de avere demnitarii vor trebui să treacă nu doar conturile, imobilele şi terenurile, ci şi bijuteriile şi cardurile de credit. În plus, în declaraţiile de interese vor figura, aşa cum a cerut preşedintele Băsescu în cererea de reexaminare adresată Parlamentului, contractele din bani publici. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.