Acasă Uncategorized Bucuresti: Procesul de avizare a functiilor publice s-a incheiat in sapte judete

Bucuresti: Procesul de avizare a functiilor publice s-a incheiat in sapte judete

DISTRIBUIȚI

92800 – 10082010 – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici continuă acţiunea de avizare privind stabilirea funcţiilor publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice locale, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010.

Până în data de 9 august 2010 Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a acordat un număr de 2.776 avize pentru 61.893 funcţii publice, din care 6.579 funcţii publice de conducere dintr-un total de 3.227 unităţi administrativ-teritoriale din cele 41 de judeţe şi din municipiul Bucureşti.

La comisiile de avizare se află în lucru un număr de 406 de documentaţii pe marginea cărora specialiştii ANFP acordă consultanţă.

Un număr de 84 unităţi administrativ-teritoriale nu au transmis către ANFP  documentaţiile necesare avizării, dintre acestea cele mai multe fiind din judeţele: Cluj, Olt, Bacău, Mehedinţi.

În acest moment, procesul de avizare s-a încheiat pentru judeţele Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Hunedoara, Maramureş, Sibiu şi Suceava.

„La sfârşitul procesului de avizare, în baza documentaţiilor primite din partea tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, ANFP va avea o situaţie actualizată asupra numărului de funcţii publice rezultată în urma reducerii de posturi, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010”, a declarat preşedintele ANFP, Andras Szakal. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.