93317 – 27082010 – Prim-ministrul Emil Boc se arată dispus să discute cu iniţiatorii grevei fiscale astfel încât aceştia să înţeleagă că OUG 58/2010 nu este îndreptată împotriva adevăraţilor creatori, ci vizează „eliminarea” persoanelor care folosesc abuziv drepturile de autor.
„Noi vom purta discuţii cu toţi cei interesaţi astfel încât să explicăm ori de câte ori este nevoie că această lege nu este îndreptată împotriva adevăraţilor creatori, nu este îndreptată împotriva celor care cu adevărat folosesc drepturile de autor, ci împotriva celor care abuziv au practicat drepturile de autor până în momentul de faţă”, a afirmat Boc, vineri. În acest sens, el a dat exemplul şoferilor care primesc venituri pe dreptruri de autor.
Premierul a vizitat, vineri, şantierul noii Biblioteci Naţionale, context în care a fost întrebat de jurnalişti cum comentează intenţia mai multor actori, artişti şi jurnalişti să intre în grevă fiscală. www.promptmedia.ro