Acasă Uncategorized Bucuresti: IICCMER a trimis la Parchet noi informatii despre activitatea ofiterului de...

Bucuresti: IICCMER a trimis la Parchet noi informatii despre activitatea ofiterului de Securitate Gheorghe Enoiu

DISTRIBUIȚI

93194 – 24082010 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie noi informaţii probate documentar privind activitatea represivă a ofiţerului de Securitate Gheorghe Enoiu, pe numele căruia Institutul a formulat în 2007 o plângere penală. Gheorghe Enoiu a activat ca anchetator şi ulterior director al Direcţiei de Anchete Penale a Securităţii, principala instituţie responsabilă cu instrumentarea represiunii politice

în cadrul regimului comunist. Din poziţia sa, Enoiu a fost implicat în unele dintre cele mai importante anchete din ’50 şi ’60, fiind responsabil, printre altele, pentru incriminarea membrilor unor grupări de rezistenţă anticomunistă sau a studenţilor care au participat la protestele din a doua parte a anilor ’50. În toată activitatea sa, Enoiu s-a remarcat prin metodele brutale de anchetă, bazate pe tortură fizică şi psihică, fiind exponenţial prin poziţie instituţională şi mod de acţiune pentru aparatul represiv al regimului comunist. Din acest motiv, IICCMER solicită cercetarea şi judecarea acestuia, ca un semn că statul de drept îşi face datoria faţă de cetăţenii săi şi îşi arată respectul faţă de victimele regimului totalitar comunist.

 

 

După depunerea plângerii penale în 2007, experţii Institutului au identificat în arhive noi documente care reflectă activitatea lui Gheorghe Enoiu. Cel mai important dintre acestea este dosarul profesional al ofiţerului de Securitate, având peste 300 de file, care a fost trimis acum în copie la Parchet. În dosar apare o mărturie a lui Enoiu, în care recunoaşte sub semnătură proprie, că „în decursul anilor am încălcat legalitatea, am săvârşit abuzuri aducând prejudicii unor cetăţeni nevinovaţi”. De asemenea, reprezentanţi ai statului comunist au constatat, în anii 1967 şi 1968, în urma cercetării de către o comisie a Partidului Comunist Român a abuzurilor din anii ’50, că ofiţerul de Securitate „a încălcat în mod grav legalitatea socialistă, folosind metode brutale de constrângere fizică şi morală care nu aveau nimic comun cu realitatea”.

În sesizarea penală a Institutului, sunt documentate numeroase cazuri în care Gheorghe Enoiu a fost implicat în acte ilegale şi abuzuri care au dus la decesul sau sinuciderea unui număr mare de persoane în timpul anchetelor, la arestarea, anchetarea, maltratarea, internarea administrativă şi condamnarea abuzivă a unor oameni nevinovaţi. Noile documente trimise Parchetului vin să probeze suplimentar aceste fapte.

IICCMER consideră că instrumentarea în justiţie a cazului Enoiu este posibilă întrucât acesta a încălcat, conform probelor adunate de Institut, legile României aflate în vigoare în timpul comiterii faptelor, precum şi legislaţia internaţională. Faptele lui Gheorghe Enoiu pot fi încadrate drept crime împotriva umanităţii, iar acestea sunt considerate imprescriptibile indiferent de momentul comiterii faptelor, conform Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii (Rezoluţia Adunării Generale ONU, nr. 2391 din 26 noiembrie 1968), pe care România a ratificat-o în 1969.

În adresa către Parchet, IICCMER a solicitat să fie informat asupra stadiului cercetării în acest caz şi dacă au fost audiaţi Gheorghe Enoiu şi martorii menţionaţi în sesizarea din 2007. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.