93075 – 19082010 – Obiceiuri boiereşti, cheseaua cu dulceaţă fină făcută în mănăstiri, bucate tătăreşti şi muzică populară, sunt doar câteva dintre bunătăţile care pot fi găsite la cea de a XII-a ediţie a „Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale” din perioada 20-22 august, organizat la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” din Bucureşti.
Bucureştenii vor putea descoperi, de sâmbătă până duminică, pe aleile de la Agronomie, farmecul curţilor boiereşti din vremea secolelor XVII-XVIII, reconstituit, prin obiecte, mâncăruri şi vorbe de duh, de preşedintele fondator al Organizaţiei Nonguvernamentale „Ospeţia din România“, Ion Rogojanu.
La cea de a XII-a ediţie a „Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale”, bucureştenii sunt invitaţi să îşi umple cămările cu cele mai delicioase şi fine dulceţuri, pregătite special pentru ei de măicuţele de la Mănăstirea Văratic dar şi de Anca Corduban din Suceava. Aţi uitat gustul dulceţii făcute de bunica sau aţi vrea să ştiţi cum se desfătau boieresele pe la 1800 cu bunătăţi din chiseaua servită în salon? Veţi descoperi şi redescoperi aceste arome şi gusturi rafinate în borcanele cu dulceaţă de petale de trandafir, de nuci verzi, de cireşe negre amare, de căpşune, de zmeură, de caise, de prune, toate făcute cu multă migală după reţete rămase din străbuni.
Maica Teoctista, de la Văratic, spune „Si noi pregătim ca toată lumea dulceţuri, nu e nimic special. Facem dulceaţă de cireşe, vişine, anul aceasta nu am avut suficientă recoltă şi am mai cumpărat. Încercăm să păstram tradiţia în bucătăria din Mănăstirea Văratec pregătind atât pentru noi dar şi pentru cei ce ne vizitează dulceţuri, şerbeturi, siropuri. Încercăm să nu ne lipsească nimic din aceste dulciuri, dulceţurile le pregătim în mai multe tranşe, iar în ele adăugăm lămâie nu sare de lămâie. O servim în farfurioare cu un pahar de apă de izvor. Până apar fructele facem şerbet de lămâie, iar apoi din zeama fructelor şerbet de zmeură, afine, cireşe negre. Mai pregătim siropuri de brad ca tratamente pentru bronşite şi plămâni, sirop de afine pentru anemie şi sirop de cireşe. Va aşteptăm pe toţi la Văratec să serviţi din bunătăţile pregătite la brutăria noastră cu o patiserie cu aceste minunate dulceţuri sau fructe”.
,,Chiseaua cu dulceaţă va fi mereu plină pe masa noastră, iar bucureştenii vor fi serviţi sâmbătă şi duminică după obiceiul din casa bunicii. Nu întâmplător am dorit să alătur dulciurilor de la Văratic, cărţi rare ale poetului neamului, Mihai Eminescu, care a locuit în această zonă, într-o căsuţă modestă, între 1874-1889. De când m-am întors de la Văratec, acum cateva săptămâni,imaginea casei în care Eminescu şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor 15 ani de viaţă îmi revine obsesiv în minte: o casă bătrânească din lemn, vitregită de uşi şi ferestre, cu pridvorul sprijinit pe piloni improvizaţi, gata să se prăbuşească din clipă în clipă. Iar acum vreau ca împreună cu Ion Rogojanu, să atrag atenţia asupra acestui fapt. Târgul nostru este deosebit, unic chiar, deoarece aici găsiţi atât hrană pentru trup, cât şi pentru suflet”, a precizat Daniela Popa, manager Media Link Business.
Acestea sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de organizatorii târgului.
Intrarea este liberă. www.promptmedia.ro