Acasă Uncategorized Bucuresti: Guvernul vrea sa ia din salariile mari ca sa le mareasca...

Bucuresti: Guvernul vrea sa ia din salariile mari ca sa le mareasca pe cele mici

DISTRIBUIȚI

93121 – 20082010 – Guvernul vrea să îngheţe salariile mari din sistemul bugetar, pentru a le creşte pe cele mici, în 2011, au declarat reprezentanţii sindicatelor după întâlnirea cu premierul Emil Boc, miniştrii Mihai Şeitan şi Sebastian Vlădescu. Liderii de sindicat au precizat că majorarea salarială ar putea să fie de 10%.

Potrivit lui Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Guvernul vrea ca salariile de referinţă pentru 2011, care vor sta la baza calculelor pentru noua grilă se salarizare, să fie cele din 2009,

 

 

 

 dar cele reduse, nu cele de la începtului anului. El a precizat că Executivul vrea să crească în special salariile mici ale bugetarilor. „Salariile de referinţă din 2009 nu vor mai fi salariile de referinţă din 2009, pentru legea pe 2011, salariile de referinţă vor fi actualele salarii diminuate. În ceea ce priveşte posibilităţile de creşteri pe anul viitor, ele trebuie să se subscrie la două obiective: fondul de salarii pe 2011 este de 39 miliarde lei, numărul de salariaţi, 1. 290.000 de salariaţi. Pe cale de consecinţă, se vor putea face câteva corecţii pentru salariaţii care se află foarte jos pe grila salarială”, a spus Costin. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.