92862 – 11082010 – Prim-ministrul Emil Boc a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu conducerea companiei Ford, în cadrul căreia a fost analizat stadiul investiţiei de la Craiova.
Guvernul României va continua să susţină mediul de afaceri şi să stimuleze investitorii români şi străini să-şi menţină şi să-şi extindă afacerile în ţara noastră, a afirmat premierul Emil Boc. „Sprijinim investiţiile străine şi naţionale, în această perioadă de criză, pentru că scopul nostru comun este menţinerea şi crearea de locuri de muncă”, a subliniat premierul.
În acest context, John Fleming, promovat recent în funcţia de preşedinte pentru producţie şi relaţii privind aspectele de muncă în cadrul Ford Motor Company, a confirmat angajamentul pentru România şi fabrica de la Craiova. „Compania Ford îşi menţine angajamentul de a investi în proiectul de la Craiova peste 675 de milioane de euro. Totodată, începând cu prima parte a anului viitor, la Craiova vor începe angajările. Intenţia noastră este ca la fabrica de la Craiova să ajungem de la 3500 de angajaţi, cât sunt în prezent, la 7000 în anii care urmează”, a menţionat John Fleming.
John Fleming a arătat, totodată, că din noua funcţie pe care o va deţine va continua să monitorizeze îndeaproape proiectul investiţional de la Craiova, menţionând că acesta este unul prioritar pentru compania Ford.
În cadrul întrevederii, John Fleming l-a prezentat prim-ministrului Emil Boc pe noul preşedinte al Ford Europa, Stephen Odell, şi a apreciat colaborarea şi deschiderea manifestate de autorităţile române în perioada mandatului său.
La întrevederea de la Palatul Victoria au mai participat din partea Guvernului preşedintele AVAS, Aurelian Popa, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Public, Bogdan Drăgoi, consilierul de stat al primului-ministru, Dan Lazăr, iar din partea companiei Ford: John Fleming, Stephen Odell, Wolfgang Schneider şi Nadia Crişan. www.promptmedia.ro