92891 – 12082010 – Partidul Poporului, lansat de patronul OTV Dan Diaconescu, are şanse mari să intre în Parlament la viitoarele alegeri, în schimb PD-L riscă să nu treacă pragul dacă membrii săi nu se repliază rapid, arfirmă consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. „Partidul Poporului are şanse să intre în Parlament! E mai degrabă un simptom la care politicienii ar trebui să fie atenţi. În ultimul sondaj pe care l-am văzut, Partidul Poporului avea 13% ceea ce e enorm pentru un partid abia înfiinţat. Asta arată că oamenii sunt dezamăgiţi
În schimb, consilierul prezidenţial îi avertizează pe democrat-liberali că scorul partidului la viitoarele alegeri depinde nu numai de impactul măsurilor impopulare pe care este nevoit să le ia Guvernul Boc ci şi de modul în care ei înşişi înţeleg să se solidarizeze în jurul liderilor. „Cred că PD-L poate fi împiedicat să ducă la capăt reformele doar de calculele electorale individuale. Oamenii aceştia din Executiv sunt şi oameni politici, care se aleg. Măsurile sunt impopulare şi creează o anumită depresie a partidului, a celor care vor să îşi înnoiască mandatul. Dacă stau prea mult cu ochii pe sondaje, care arată prost, atunci probabil că reforma va eşuă”, a explicat Lazaroiu. Întrebat în ce măsură PD-L a pierdut contactul cu alegătorii şi riscă să nu mai intre în Parlament în 2012, consilierul prezidenţial a spus: „Am fost de câteva ori la sediul central al PD-L şi impresia e că bate vântul. Ştiu că mulţi sunt ocupaţi de actul guvernamental, dar ar trebui să îi lase pe alţii să se ocupe de partid. Orice partid poate să dispară. Eu nu cred că va fi chiar aşa, dar aş spune că depinde în foarte mare măsură de PD-L nu de alţii”. www.promptmedia.ro