92978 – 16082010 – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a demarat în data de 19 iulie 2010, acţiunea de avizare privind stabilirea funcţiilor publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice locale.
Având în vedere noile măsuri legislative privind restructurarea administraţiei publice locale şi reducerea cheltuielilor bugetare locale, autorităţile şi instituţiile publice locale trebuie să-şi stabilească noua structură organizatorică, atribuţiile şi condiţiile specifice pentru fiecare post până la data de 16 august a.c. autorităţile şi instituţiile publice aveau termen pentru a adopta noile organigrame conform Ordonanţei de urgenţă nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare.
Până la acest moment, ANFP a avizat 3221 de organigrame ale autorităţilor şi instituţiilor publice, dintr-un număr de 3227.
Primăriile Cogealac din judeţul Constanţa, Fărăgău din judeţul Mureş şi Iepureşti din judeţul Giurgiu nu au fost avizate întrucât nu au transmis documentaţia spre avizare la ANFP. De asemenea, organigramele din primăriile Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, Drajna, judeţul Prahova, Oancea, judeţul Galaţi nu au primit aviz întrucât noile organigrame propuse de acestea nu respectau numărul legal de funcţionari prevăzut de legislaţia în vigoare. www.promptmedia.ro