93015 – 17082010 – 59 de oameni au murit şi aproape 100 au fost răniţi într-un atac sinucigaş în Bagdad. Atacul a avut loc în apropierea unui centru de recrutare al armatei irakiene, transmite Antena 3. Atentatorul şi-a detonat vesta cu explozibil după ce a intrat printre recruţii care stăteau la coadă în exteriorul clădirii din centrul capitalei irakiene. Atacul are loc în condiţiile în care Statele Unite sunt în stadiul final al retragerii celor 50.000 de militari din trupele combatante iar securitatea va fi preluată de guvernul local. Centrele de recrutare au fost vizate în mod regulat de atacuri teroriste în ultimele luni. www.promptmedia.ro