90574 – 20052010 – În virtutea principiului deontologic privind acordarea dreptului la replică am considerat corect faţă de instituţia Armatei să publicăm şi punctul de vedere oficial al Biroului de Presă al MApN faţă de articolul “Deputatul de Ilfov, Gabriel Oprea, poate raporta “Misiune îndeplinită”? În folosul cui?”, transmis de agenţia noastră. În virtutea dreptului cetăţenilor de a fi informaţi din cât mai multe surse, facem precizarea că nu am solicitat anterior publicării articolului punctul de vedere al MApN, întrucât toate datele şi informaţiile cuprinse în material sunt informaţii publice, extrase fie din comunicatele publicate pe site-ul MApN sau declaraţii publice ale dlui ministru Gabriel Oprea. De asemenea, reiterăm faptul că nicăieri în textul materialului nu se face referire la ilegalităţi comise cu complicitatea MApN sau să susţinem că cedarea unor facilităţi militare cu valorare imobiliară către alte autorităţi reprezintă un lucru negativ în sine. Atât doar că atragem atenţia că, într-o perioadă de criză, în care orice resursă trebuie conservată cât mai bine sau exploatată cât mai eficient, considerăm că o adevărată mină de aur (sute de milioane de euro) pe care o reprezintă terenurile MApN sunt cedate pur şi simplu, fără a obţine altceva de valoare cel puţin apropiată în folosul Armatei. Din punctul nostru de vedere, un număr de posibile locuinţe pe care le va primi MApN în schimbul acestor terenuri nu reprezintă o recompensă la justa valoare a terenurilor.De asemenea, ni se atrage atenţia că MApN nu cedează terenuri pe criterii politice. Coincidenţă sau nu, acestea sunt cazurile publice la care a făcut referire direct chiar ministrul Gabriel Oprea. De asemenea, vă semnalăm faptul că nu noi am introdus aceste parteneriate ale MApN în “circuitul politic”, ci reprezentanţii autorităţilor locale cu care au fost încheiate transferurile şi care au găsit de cuviinţă să popularizeze aceste transferuri chiar pe site-urile partidului pe care îl reprezintă – PDL.Referitor la faptul că nu doar în mandatul ministrului Gabriel Oprea terenurile Armatei sunt trecute în proprietatea autorităţilor locale cu promisiunea obţinerii unor locuinţe pentru militari, considerăm că exact aceste precedente ar fi trebuit să constituie un semnal de alarmă pentru administrarea mai prudentă a bunurilor statului. Vă amintim doar situaţia municipalităţii Brăila care, deşi în anul 2008 a primit 10 hectare de teren de la MApN, nici până la ora actuală nu a început să sape cel puţin fundaţia promiselor locuinţe. În ceea ce priveşte cedarea terenurilor către alte autorităţi, poate ar trebui amintit şi faptul că asemenea programe au fost derulate şi în alte state, cu deosebirea că atât cazărmile, cât şi terenurile au rămas în acte ale Armatei, fiind închiriate primăriilor, cu condiţia ca, în caz de forţă majoră să fie returnate rapid, pentru unităţile nou create la mobilizare. De asemenea, infrastructura specială (depozite, rampe de încărcare-descărcare, locaţii pentru atelierele de întreţinere şi reparaţii, staţiile de alimentare etc.) predată către autorităţile locale trebuie păstrată şi întreţinută. Cazărmile pot fi folosite ca locuri de cazare, depozitele – utilizate în funcţie de solicitări etc. – www.promptmedia.ro
Acasă Anchete Bucuresti: Agentia Prompt Media pledeaza pentru administrarea mai prudenta a bunurilor statului...