87257– 12022010 – Inventatorul pandemiilor cu zeci de mii de morti va fi audiat marti de Comisia parlamentara de Sanatate * Adrian Streinu Cercel este infipt in Ministerul Sanatatii inca din 1988 * De atunci, e „de neinlocuit” * El poate fi acuzat de coruptie si raspandire de informatii false, scrie Agenţia de Investigaţii Media.Adrian Streinu Cercel va fi audiat marti in Comisia de Sanatate a Camerei Deputatilor. Va trebui sa dea explicatii pentru vaccinul impotriva gripei porcine, dar si pentru alte scandaluri medicale in care a fost implicat. Cu toate acestea, cel mai probabil, Cercel va iesi din nou basma curata. Si va continua sa ramana in fruntea Ministerului Sanatatii, acolo unde se afla inca din 1988. De atunci si pana in prezent, Streinu Cercel a supravietuit tuturor regimurilor politice, el nefiind clintit din functie. Asta desi a dat chix dupa chix, a invartit zeci si sute de milioane de euro, a inventat epidemii si pandemii si a obligat sute de mii de oameni sa se vaccineze. Agentia de Investigatii Media a realizat rechizitoriul profesorului Adrian Streinu Cercel. Va prezentam in continuare toate afacerile de sute de milioane de euro in care apare numele acestuia.Cel mai proaspat scandal este, fara indoiala, cel privind pandemia de gripa porcina din Romania. Secretarul de stat din Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu Cercel, ne avertiza anul trecut cu privire la nenorocirea ce urma sa se abata peste tara noastra: cel putin 20.000 de morti in urma infectarii cu virusul AH1N1. Isteria s-a declansat la nivelul intregii populatii, odata ce a fost confirmata in Romania prezenta virusului cu efecte devastatoare. Imediat, Guvernul a aprobat achizitionarea a 500.000 de doze de vaccin din strainatate, la un cost de peste 2,2 milioane de euro. Pentru sensibilizarea Guvernului, Cercel chiar si-a dat demisia din functia de secretar de stat, in care a revenit insa dupa scurt timp de la achizitionarea vaccinului impotriva AH1N1. Cercel a cerut apoi populatiei sa se vaccineze, sa evite focarele, sa se izoleze, sa nu mearga la intruniri. S-a facut si o statistica prin care moartea a peste 100 de persoane a fost pusa pe seama gripei porcine. Primul pas catre psihoza fusese facut. Nu era insa de ajuns.Apogeul a fost atins la moartea actorului Toni Tecuceanu (foto). De atat a fost nevoie pentru Streinu Cercel. Secretarul de stat a si dat verdictul: carcotasul a fost rapus de virusul AH1N1. Stirea a facut turul tuturor televiziunilor si radiourilor, iar populatia a fost cuprinsa de o adevarata isterie, oamenii calcandu-se in picioare pentru a se vaccina. S-a dovedit insa ca nu a fost vorba decat despre o diversiune, cauza reala a mortii lui Toni Tecuceanu neavand nici o legatura cu gripa porcina. Totusi, Cercel a profitat de aceasta tragedie si a convins romanii sa se vaccineze. Fisa medicala a lui Tecuceanu, in care este specificata adevarata cauza a decesului, a fost tinuta secreta apoi de Cercel, inclusiv membrilor familiei fiindu-le interzis accesul la respectivele documente. Mai grav, ultterior s-a dovedit ca Toni a murit din cauza unei bacterii contactate in spital.Cert este ca populatia a fost vaccinata in masa. Cu un vaccin care nici macar nu a fost testat asa cum trebuie si a carui eficienta nu a fost demonstrata.
Isteria SIDA: coruptia lui Cercel denuntata de ambasadorul american – Cazul AH1N1 nu este primul de acest gen. In privinta vaccinurilor, Streinu Cercel a manipulat populatia inca de acum cativa ani. Atunci, prin intermediul unei alte boli: SIDA. La acea vreme, modul de operare a fost insa diferit. Cercel a declarat un numar dublu de persoane infectate cu HIV fata de cel real, ajungand sa manipuleze sute de milioane de euro. Directia Nationala Anticoruptie s-a sesizat in acest caz, insa Cercel nu a patit nimic. Pana si fostul ambasador al Statelor Unite, Michael Guest, a facut in perioada mandatului sau o declaratie in legatura cu programul coordonat de dr. Streinu-Cercel in domeniul HIV/SIDA. „Costul tratamentului anti-SIDA din Romania este crescut in mod artificial, iar banii alimenteaza coruptia institutionalizata”, spunea ambasadorul SUA. Cu toate acestea, Cercel a scapat basma curata. S-a schimbat si Guvernul, dar el a ramas seful programului respectiv, cu un buget la dispozitie de 1038,5 miliarde de lei. A fost pus totusi sub urmarire penala si invinuit intr-un alt dosar, referitor la licitatiile pentru achizitionarea de echipamente medicale pe parcursul anului 2001 de catre Ministerul Justitiei. Dar, din nou, nu s-a intamplat nimic.
Afacerea „Aviara”: zeci de milioane de euro s-au evaporat – Dupa SIDA, a urmat gripa aviara si scandalul Tamiflu. Cercel sublinia atunci necesitatea vaccinarii si luarea unor masuri, costisitoare, de prevenire, marginire, etc. Analistii apreciau ca cifra de afaceri a companiei Roche – care a “inventat” Tamiflu – s-a ridicat la aproximativ doua miliarde de dolari. Mai mult, ea a fost dublata si prin taxele de licienta din acordarea dreptului de producere a Tamiflu catre terti. Cele mai bune afaceri s-au facut insa cu solutiile dezinfectante si kiturile de depistare a virusului. Astfel, cine avea instalatie de stropit camioane in vamile tarii, ridica 5000 de euro pe zi, la un trafic de 150-200 de vehicule. In privinta truselor de evidentiere a H5N1, acestea costau intre 500 si 3000 de euro. Desigur, la noi s-a gasit varianta cea mai scumpa, astfel incat importatorii s-au ales cu peste 500.000 de euro de la stat. Suma cheltuita pentru „interventii” în gripa aviara a depasit per total zece milioane de euro. Mai mult, tara noastra a semnat, atunci, cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare un acord de imprumut in valoare de 35 de milioane de dolari, obiectul creditului fiind „combaterea gripei aviare“. De curand, s-a dovedit ca in Romania nu a existat niciodata gripa aviara. Minciuna oficialitatilor a acoperit afaceri de sute de milioane de euro. Inclusiv fratele lui Traian Basescu, Mircea Basescu, a profitat de pe urma isteriei. El a importat atunci 24.000 de tone de pui americani, asa-zis „siguri”, in vreme ce producatorilor interni li s-a interzis sa puna pe piata din productia proprie. Cercel a intrat din nou in vizorul DNA, fara ca procurorii sa se poata atinge insa de el in vreun fel. Astfel ca a ramas din nou pe pozitii.
Esecul HPV: un alt vaccin controversat – Cercel nu s-a oprit aici. In 2008, in Romania s-a creat o psihoza in ceea ce priveste vaccinul impotriva cancerului de col-uterin (virusul HPV). Actiunea, insa, a fost un esec, tratamentul pentru fetitele de 12-13 ani fiind refuzat. In Romania, doua sute de mii de flacoane au fost returnate pentru ca parintii n-au dorit sa-si vaccineze fiicele, dupa intense campanii de presa impotriva „sfatului” lui Streinu-Cercel. Vaccinul este de cativa ani pe piata si se zice ca are efect peste 20 de ani. Nimeni n-a apucat deocamdata, dintre cei vaccinati, sa ajunga la varsta necesara pentru a se demonstra eficienta tratamentului. Inca nu se stie daca el are efect, daca „omoara” cancerul de col-uterin sau daca ucide pacientul. Recent, AIM a publicat un articol in care se arata ca Ministerul Sanatatii va efectua un sondaj in randul parintilor fetitelor (pe un esantion reprezentativ de 2000 de persoane), iar daca 51% dintre acestia vor fi de acord cu vaccinarea, atunci ea va deveni obligatorie. Un evident abuz. Practic, vor fi vaccinate si fetitele celor 49% dintre parintii care s-au declarat impotriva.
Bebelusii sunt vaccinati cu produse expirate – Mai nou, o alta afacere incredibila, marca Streinu Cercel, se refera la vaccinarea nou-nascutilor impotriva tuberculozei cu un vaccin expirat (BCG). Actiunea iresponsabila pare mai mult un fel de experiment facut pe bebelusi. Mai bine expirat, decat deloc, este conceptia Ministerului Sanatatii. Asa ca, in toate maternitatile din tara, bebelusii sunt vaccinati cu un produs expirat inca de acum sase luni. Decizia trasata de la centru e respectata de medici, care nici macar nu-i anunta pe parinti ca vaccinul introdus in corpul nou-nascutilor trebuia incinerat de luni bune. Pentru toate loturile de vaccin BCG se prelungeste cu sase luni termenul de valabilitate, potrivit ordinelor Ministerului Sanatatii si Institului Cantacuzino.
14 conturi bancare, sapte case, terenuri etc. – Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel are la ora actuala 14 conturi bancare, dintre care sase in valuta. El detine opt depozite in lei in valoare de 469.566 RON, reprezentand aproximativ 115.000 de euro, inca trei cu 33.791 de euro si altele trei cu 9681 USD. Acesta, impreuna cu sotia, mai are doua apartamente in Sectorul 3, cu valoare de impozitare de 70.508 euro, si un autoturism de teren Mitsubishi in valoare de 30.000 de euro, cumparat cu banii jos (contract de vanzare-cumparare). Streinu-Cercel nu are nici un fel de datorii si a castigat, in medie, pe luna, de la inceputul anului, 4326 de euro din salariul de manager al Institutul Matei Bals, la care timp de o luna s-a adaugat o leafa de aproximativ 7000 RON (1850 euro) ca secretar de stat. Din activitati medicale independente si drepturi de autor a mai castigat 30.000 de euro. Ca profesor, mai castiga 2320 de euro lunar. Pe numele sotiei sale s-au achizitionat terenuri in Ilfov: 7,5 ha – agricol, 1461 mp intravilan si 5800 mp extravilan. Sotia lui Streinu-Cercel, Gabriela, este posesoarea a cinci apartamente (patru in Sectorul 3 si unul in Sectorul 1), a unei case de locuit si a unei case de vacanta in judetul Valcea. Gabriela Streinu-Cercel este bugetar la Ministerul Educatiei. Detine un cont de 43.427 de euro si un altul de 16.395 dolari. Nu are datorii. Castiga 1100 Ron lunar, ca profesor, la care se mai adauga 140 Ron ca expert extern. www.promptmedia.ro