Acasă Anchete Bucuresti: Fata nevazuta a premierului desemnat Liviu Negoita

Bucuresti: Fata nevazuta a premierului desemnat Liviu Negoita

DISTRIBUIȚI

84620 – 08112009 – Premierul desemnat, Liviu Negoiță, a putut fi urmărit la o emisiune înregistrată de pe Etno Tv, imediat după nominalizarea făcută de Traian Băsescu. Negoiţă a cântat în duet cu Maria Dragomiroiu şi a recitat balade.”Cântă cucul, bată-l vina/ De răsună Bucovina/ Cântă cucu-ntr-un brăduţ/De se aude-n Cernăuţi, măi/ Bucovina, plai cu flori/Unde-ţi sunt ai tăi feciori/Au fost duşi în altă ţară/Dar se-ntorc la primăvară”. Apoi a recitat o baladă, dar, bineînţeles, nu a scăpat ocazia să facă propagandă referendumului lui Traian Băsescu, explicând telespectatorilor de ce e necesar să voteze pentru reducerea numărului de parlamentari. Emisiunea a trecut drept una difuzată în direct, lipsind orice referire care să indice, conform legislației CNA, că ar fi vorba de o înregistrare.

Potrivit Inpolitics, postul Etno TV aparţine deputatului PDL Silviu Prigoană, cel căruia Negoiţă îi încredinţează, de ani de zile, contractele de strângere a gunoiului din Sectorul 3. În perioada campaniei actuale, Etno TV s-a remarcat prin invitarea exclusivă în studio a membrilor PDL, fără ca CNA să fi intervenit, până în acest moment, pentru respectarea echidistanței politice, conform legii.           

Afaceri ilegale in cârca premierului desemnat – Primarul Sectorului 3 al Capitalei a fost desemnat la propunerea nasului sau, Adriean Videanu, si a fostului sef al lui Traian Basescu de la Anvers, Silvian Ionescu . Varianta a fost sustinuta de Vasile Blaga, dar si de Emil Boc. Agenţia de Investigaţii Media prezinta increngaturile financiare care au condus la aceasta decizie: Liviu Negoita, premierul desemnat de presedintele Traian Basescu este finul vicepresedintelui PD-L Adriean Videanu, fiind cel care, din 2004, controleaza Sectorul 3. Practic, acest sector a devenit un fief al greilor din PD-L pentru ca de aici au plecat, in 2008, catre Parlament – Vasile Blaga, Sulfina Barbu sau Stefan Pirpiliu, fratele unui om de afaceri foarte apropiat de Negoita. Dar cel care face legea in acest sector, este comisarul sef al Garzii Nationale de Mediu – Silvian Ionescu, care pe timpul lui Ceausescu a fost seful lui Basescu la Anvers. Surse avizate din PD-L au informat ca propunerea pentru desemnarea lui Negoita a venit din partea tandemului Videanu – Ionescu si a fost sustinuta de Vasile Blaga, dar si de presedintele partidului, Emil Boc. Blaga urma sa fie cel propus, insa Basescu a fost sfatuit ca “Buldogul” e mult mai bun la Interne pentru campania electorala. Vasile Blaga este si cel care din postura de ministru de Interne, anterioara, dar si cea de acum a protejat interesele clanului Videanu-Negoita. Un alt bastan protejat de clanul PD-L, deputatul Silviu Prigoana, si-a sporit si el averea de cand Liviu Negoita a devenit primar al Sectorului 3. Insa, cel care l-a invatat pe Negoita cum se fac aranjamentele in sector a fost Cezar Preda. Majoritatea locurilor de joaca si amenajarile de spatii verzi realizate in primul mandat al lui Negoita au beneficiat de fonduri din trei surse, adica de la Ministerul Mediului, condus la vremea respectiva de Sulfina Barbu, de la Primaria Capitalei pastorita de nasul sau Videanu si de la bugetul Primariei Sectorului 3. Practic, prin aceasta inginerie, pentru majoritatea investitiilor de acest gen din sector, inclusiv parcari, a existat o tripla finantare (Ministerul Mediului, Primaria Capitalei, Primaria Sectorului 3).             La sfarsitul lunii octombrie 2005, primarul Sectorului 3, Liviu Negoita, sub supravegherea atenta a nasilor Miorita si Adriean Videanu, si-a unit destinele cu avocata Carmen-Eugenia. Practic, prin aceasta relatie nas-fin s-a creat unul dintre cele mai puternice clanuri din PD-L, daca tinem cont ca la acea vremea Adriean Videanu era primarul general al Capitalei iar finul sau – Liviu Negoita  pastorea Sectorul 3. Cu cateva luni pana la nunta, sotia lui Negoita a fost numita, din partea PD, ca membru in Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) iar, ulterior, in noiembrie 2005, a fost promovata ca vicepresedinte, post pe care-l ocupa si in prezent.

Sotia lui Negoita are 8.000 de euro, pe luna, la CNVM – Practic, de la sfarsitul lui 2005, familia Carmen si Liviu Negoita a devenit una dintre cele mai bogate familii de bugetari din Romania, conform declaratiei de avere a sotiei primarului de sector. Astfel, Liviu Negoita, ca primar al Sectorului 3 a incasat in 2008 din bani publici suma de 50.180 de lei, ceea ce inseamna ca a avut o retributie lunara de 4.181 de lei, adica circa 1.000 de euro. In schimb, sotia sa – Carmen Negoita, in calitate de vicepresedinte al CNVM a ridicat, anul trecut, din caseria institutiei, nici mai mult nici mai putin, de 385.990 de lei. Practic, sotia primarului democrat-liberal de la Sectorul 3 a avut un venit lunar de 32.165 de lei, adica aproximativ 8.000 de euro, ceea ce inseamna ca a castigat de opt ori mai mult decat sotul sau. Se poate observa ca in familia Negoita, sotia este cea care aduce cei mai multi bani publici in casa. Pe langa venitul lunar de 9.000 de euro, familia Negoita mai incaseaza 2.800 de euro din inchirierea a doua apartamente din Bucuresti. In plus, Carmen si Liviu Negoita mai detin cinci depozite bancare in valoare totala de 174.061 de lei, adica aproximativ 43.000 de euro si plasamente financiare de 205.860 de lei, reprezentand circa 51.000 de euro.

Declaratie falsa de avere – Insa, cand vine vorba de zestrea imobiliara mentionata in declaratiile de avere, sotii Negoita nu au cazut de acord si astfel, ceea ce este trecut la primar nu se regaseste si la sotie. Averea edilului de la Sectorul 3 este substantiala si cuprinde doua apartamente in Capitala, o vila la Balotesti cu o suprafata construita de 385 mp, un teren de 1.134 mp la Campina si doua terenuri cu o suprafata totala de 3.000 mp la Balotesti. Dar in declaratie de avere de la CNVM, Carmen Negoita a omis sa treaca doua terenuri ale sotului, unul la Balotesti de 1.000 mp si celalalt la Campina dar si un apartament de 67 mp din Bucuresti al primarului de la Sectorul 3. Ales masiv la locale, de locuitorii Sectorului 3 care s-ai prezentat, insa, destul de putini la urne, Liviu Negoita a reusit sa isi pacaleasca electoratul, lansandu-se in multiple afaceri ilegale. Pe banii contribuabililor. Potrivit sursei citate, fiind un bun cotizant la campania PDL-istilor pentru Parlamentul European si la cea a presedintelui Basescu, pentru Cotroceni, a fost in cele din urma recompensat cu o nominalizare la functia de premier. Nu trebuie omis nici faptul ca Negoita a fost coordonatorul campaniei electorale a lui Traian Basescu, atunci cand acesta a ajuns primar general.

Caracatita afacerilor – Afacerile primarului se axeaza pe doua directii sigure, firmele PDL si prieteniile de familie. Colectorul sau de fonduri, trimis la inaintare, nu este nimeni altul decat arhitectul-sef al Sectorului 3, Stefan Dumitrascu. Un tun de 500 milioane de lei l-a dat Negoita si cu firmele de casa si partid, Tehnologica Radion si Delta ACM 93. Pentru a nu avea concurenta, firmele se prezentau, acolo unde se necesita licitatie, cu niste oferte ireale. Mult subevaluate. In cazul Delta ACM, suma oferita dupa incredintarea directa a lucrarilor – o alta ilegalitate – printr-un simplu act aditional, i se tripla oferta initiala. Este de notorietate faptul ca director la firma Delta ACM, detinuta de omul de afaceri Florea Diaconu, este Ionel Pirpiliu. Nimeni altul decat fratele colegului de partid al lui Liviu Negoita, deputatul PD-L Stefan Pirpiliu. La uninominale, Negoita a garantat pentru el: “Eu garantez ca Pirpiliu este un om serios. De aceea, va rog sa il votati”. Un alt PDL-ist “greu” implicat in afaceri cu Negoita este si Silviu Prigoana. Pe langa contractual de salubrizare, pe care acesta il are cu primaria, Prigoana se ocupa si de ridicatul masinilor din acest sector. Si patronul de la Delta ACM, Florea Diaconu cat si  Ionel Pirpiliu au fost asociati si in firma Rosal Invest cu Silviu Prigoana. Caracatita PDL-ista a intereselor din Sectorul 3, intretinuta de Negoita, este completata si de contractele din bani publici oferite societatii Luxten, condusa de Ionel Pepenica, cel care o platea la firma sa, lunar pe Elena Basescu cu “modica” suma de 8.000 de euro lunar. cam aceeasi suma pe care o castiga si Camelia Negoita de la CNVM.

Cine sta pe langa Negoita are de castigat – Florina Mihaela Gruia (fosta Bostina) este o prietenă, foarte apropiata, a lui Negoita. Apropierea dintre cei doi este ilustrata si prin faptul ca Florina locuieste in apartamentul lui Negoita din B-dul Octavian Goga. Aceasta calitate a fost suficienta ca doua firme ale sale,  AA Marketing and Managament şi AA Project Promotion, sa primeasca sume fabuloase de la primarie pentru amenajarea catorva mini-parculete si spatii de joaca.  Valoarea acestora este de aproape 210 milioane lei, aproximativ 50 de milioane euro. Redam sumele oferite Florinei Gruia:1. – 78.957.700 lei (aproximativ 19 milioane euro) de la Primaria Sectorului 3 2. – 70.000.000 lei (peste 16 milioane euro) de la Directia Parcurilor Sector 3 3. – 46.268.542,20 lei (11 milioane euro) de la Directia Parcuri Sector 3 (suma va fi impartita cu societatea Cris garden SRL) 4. – 2.503.603,97 lei (600.000 euro) de la Primaria Sectorului 3 5. – 1.530.800 lei (360.000 euro) de la Primaria Sectorului 3 6. – 1.431.338,19 lei (340.000 euro) de la Primaria Sectorului 3 7. – 1.359.652,59 lei (320.000 euro) de la Primaria Sectorului 3 8. – 863.200,59 lei (200.000 euro) de la Primaria Sectorului 3 9. – 2.243.709 lei (530.000 euro) de la Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza 10. – 1.222.505 lei (290.000 euro) de la Liceul Bilingv Decebal 11. – 245.025,80 lei (aproape 60.000 euro) de la Liceul Bilingv Decebal 12. – 273.845,10 lei (65.000 euro) de la Liceul Bilingv Decebal 13. – 747.903 lei (peste 170.000 euro) de la Grupul Scolar de Constructii Montaj Mihai Bravu14. – 245.300 lei (aproape 60.000 euro) de la Liceul Teoretic Benjamin Franklin 15. – 249.301 lei (aproape 60.000 euro) de la Grupul Scolar de Constructii Montaj Elie Radu16. – 234.301 lei (55.000 euro) de la Grupul Scolar Nichita Stanescu 17. – 249.301 lei (aproape 60.000 euro) de la Grupul Scolar Anghel Saligny 18. – 249.301 lei (aproape 60.000 euro) de la Liceul Dante Aligheri 19. – 249.301 lei (aproape 60.000 euro) de la Grupul Scolar Industrial nr.19 RATB. Toate aceste scoli si licee se afla in administrarea Primariei sectorului 3.

Tandemul Negoita-Videanu a lucrat pentru si pentru amanta lui Boc – Liviu Negoita a raspuns si comenzilor sefului sau de partid, Emil Boc. El a alimentat conturile Lilianei Calin, amanta lui Boc. Aceasta, dupa ce a derulat afaceri cu Primaria Cluj, condusa pe atunci de Emil Boc, s-a mutat si in curtea lui Negoita.Liliana Calin detine 10% din actiunile firmei bucurestene King Industrial Entreprises SRL fiind asociata cu doi cetateni turci. Chiar in pagina de prezentare a site-ului firmei sunt trecute lucrarile efectuate in parcurile din Cluj-Napoca, dar si in parcul Titan din Sectorul 3 al Capitalei. De asemenea, este mentionata si executia unor fantani pe Bulevardul Unirii, din sectorul lui Negoita. Tot in Bucuresti, pe langa toboganele din Parcul Titan, Liviu Negoita si Adriean Videanu, au facut tot posibilul sa ofere firmei King reconfigurarea ambientala a Bulevardului Unirii, mai exact inlocuirea mobilierului stradal (banci, cosuri de gunoi etc.).Trebuie precizat ca Boc i-a oferit, cu doi ani in urma, iubitei Liliana Calin, un contract de 2,8 miliarde lei pentru amenajarea a doua tobogane pentru copii.

Retrocedari ilegale si… – Pe final, nu putem omite din activitatea laborioasa a primarului propusului premier  Liviu Negoita, nici faptul ca a mai fost acuzat si de retrocedarea a peste 26.000 mp in strada Codrii Neamtului, unde se afla Parcul Prisaca Dornei. Asta pentru a vorbi doar de trenurile mai mari. Poate nu in ultimul rand, putem aminti si confesiunile “profei de sex” Laura Andresan. Intr-o carte scrisa de aceasta este redat, destul de picant, episodul in care, la incercarea fetei de a face un interviu cu Liviu Negoita s-a trezit cu primarul Sectorului 3 masturbandu-se in fata ei si facandu-i avansuri. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.