82938 – 14082009 – Combinatul Oltchim, perla judeţului Vâlcea, condusă de directorul cel mai longeviv din istoria post-decembristă a industriei româneşti – Constantin Roibu – nu mai străluceşte. Pe primele 5 luni ale anului 2009, a înregistrat o pierdere din activitatea productivă de 71 milioane de lei noi, iar datoria de 29 milioane de euro faţă de SC Petrom în cuantumul materiei prime furnizate până la 12 noiembrie 2008 acumulează lunar dobânzi, ajungând ca în prezent suma totală să se ridice la 34 milioane de euro. Mai mult, datoria către SC Electrica până la mijlocul anului curent ajunge la 6 milioane de euro, iar, cireaşa de pe tort, creanţa istorică faţă de AVAS depăşeşte 140 milioane de euro. Aceasta a rezultat din neplata creditelor angajate cu garanţia statului pentru realizarea de investiţii supraevaluate la combinat. Cifrele cu multe zerouri enumerate mai sus ar putea fi consecinţa unui management defectuos. Această variantă, din păcate, nu pare a fi luată în calcul de autorităţi, în ciuda vizitelor repetate pe care le-au efectuat pe meleaguri vâlcene în luna lui Cuptor. Matusalemicul director al Oltchim îşi bea zilnic cafeaua de dimineaţă animat de zicala “Nu mor caii când vor câinii!”Până de curând, reţeta s-a dovedit a fi una de succes. Potrivit unor surse judiciare, directorul Oltchim va avea motive serioase de îngrijorare din pricina dosarelor aflate pe rolul DNA, în care parte vătămată şi denunţător este Ion Mihai, directorul SC Gen Fero Chim SRL. Dacă numele reclamantului nu spune nimic, acesta este nimeni altul decât unchiul lui Leo de la Strehaia, responsabilul la cel mai înalt nivel cu zgâriatul auzului ultimilor melomani de pe plaiurile mioritice. Finanţarea lui Adi Minune nu are tenta penală pe care o au faptele lui Constantin Roibu, cele date în vileag de clanul de la Strehaia. La o privire mai atentă, acţiunile celui care nu prea ţine în frâie Oltchim ar putea fi considerate chiar rasiste. În urmă cu trei ani, romii din Strehaia au declanşat o răscoală în toata regula în faţa combinatului vâlcean, solicitând directorului Oltchim să le returneze 400 miliarde de lei. La acel moment, nimeni nu a luat în seamă declaraţiile patronului SC Gen Fero Chim SRL, zis şi Mituş, care reclama că Roibu a fost de acord, în schimbul sumei de 200 de milioane de lei şi a 300 de galbeni mari, să îi ofere 270 de tone de PVC şi sodă caustică de la combinat la preţ de fabrică. Deşi a pus mâna pe cocoşei, managerul specialist în tunuri financiare nu şi-a respectat promisiunea. În schimb, Ion Mihai s-a ţinut de cuvânt şi l-a dat pe Roibu pe mâna DNA, formulând în luna august 2008 un autodenunţ, potrivit căruia directorul Oltchim a pretins şi primit de la mai mulţi rromi bani şi bunuri în valoare de peste 1.500.000 de euro. Romii în cauză au avut relaţii comerciale directe cu societatea Oltchim sau cu firmele ei căpuşă, cum ar fi SC Etap Group SRL Vâlcea, SC Industrial Montaj SRL Vâlcea, SC Lerox Group SRL. Astfel, Ion Mihai a contestat hotărârea DNA – Serviciul Teritorial Piteşti – de a nu începe urmărirea penală împotriva lui Roibu Constantin, în dosarul în care membri ai conducerii Mentchim să – firma responsabilă cu mentenanţa Oltchim – , au fost totuşi inculpaţi în legatură cu un prejudiciu de peste 1,8 milioane de euro. Pentru ca Roibu să nu pară răpciugos şi bubos, Parchetul nu l-a audiat în mod intenţionat pe Mituş de la Strehaia, care poate proba, în mod incontestabil, mecanismul prin care Oltchim a fost dus de râpă de însuşi managerul său. Această inginerie permite ca neregulile să nu iasă la iveală la controalele Curţii de Conturi şi constă în transferuri de tip suveică precum trecerea unor datorii ale Oltchim în sarcina altor societăţi. SC Lerox Group SRL, SC Industrial Montaj SRL Vâlcea, SC Gen Fero Chim SRL sunt doar câteva exemple de astfel de tranzacţii, întotdeauna profitabile pentru bossul Combinatului.În replică la autodenunţul lui Ion Mihai, cu ajutorul autorităţilor locale, Roibu a comandat o nouă jonglerie financiară prin care a scăzut o datorie de 30 de miliarde de lei a Oltchim, punând-o în cârca firmei deţinute de Mituş. Este cunoscut faptul că directorul combinatului se bucură de o mare influenţă în judeţul Vâlcea, avându-i la degetul mic pe unii parlamentari locali, de teapa lui Vasile Bleotu, Aurel Vlădoiu sau Dorel Jurcan. La acel moment, ţiganii deveniţi buni de plată, victime ale unei înscenări marca Roibu, au fost executaţi silit, iar automobilele le-au fost puse sub sechestru. Astfel herghelia de cai putere de sub capotele maşinilor folosite de directorul Oltchim după bunul sau plac, mai precis Audi Q7, Audi A8, Volkswagen Passat, au toate peste 200 de cai putere…..mulţi în comparatie cu cei aflaţi în proprietatea celor 500 de angajaţi pusi pe liber luna trecută de manager. Măsurile adoptate recent de Guvern pentru sprijinirea Oltchim – printre care acordarea de garanţii de stat pentru suma de 339 milioane de euro – nu vor ajuta perla judeţului Vâlcea să-şi recapete strălucirea, ci vor contribui la înflorirea afacerilor necurate derulate de Constantin Roibu. – www.promptmedia.ro
Acasă Anchete Valcea: Sprijinul acordat de Guvern Combinatului Oltchim va contribui la inflorirea afacerilor...