– La sfâşitul lunii noiembrie comunitatea ucrainiană din România îşi va alege liderii, dumneavoastră fiind desemnat interimar pentru funcţia de preşedinte după dispariţia deputatului Ştefan Tcatciuc. Câţi delegaţi vor fi prezenţi şi ce invitaţi aveţi?
Congresul era iniţial programat pentru sfârşitul lunii octombrie, dar a fost amânat pentru sfârşitul lunii noiembrie pentru că nu am fost gata cu adunările generale şi conferinţele judeţene şi a mai trebuit să lucrăm la statut. Filialele au venit cu diferite propuneri, unii preşedinţi de filiale au adus propuneri, alţii nu au adus. Unii s-au orientat după alte statute, alţii nu. Scheletul, baza rămâne însă statutul actual, dar trebuie îmbunătăţit. Nu se poate modifica statutul de la un congres la altul, el trebuie discutat de congres. Fiind organizaţie culturală Uniunea, are dreptul de a participa la alegeri şi trebuie să respectăm nişte legi. Art 62 din Constituţie prevede că una dintre organizaţiile minorităţilor poate participa la alegeri ca partid politic şi poate desemna candidat la alegerile generale. În acest scop, noi avem şi o comisie la nivel de uniune pentru a perfecţiona acest statut. Avem deja unele prelucrări, unele îmbunătăţiri. În 21 octombrie a avut loc şedinţa de prezidiu executiv al Uniunii, care a confirmat conducerile alese de judeţe, de filiale. Ele sunt cele care au venit cu toate propunerile din filiale, iar prezidiul a confirmat aceste conduceri ale filialelor. Acum urmează să confirmăm delegaţii şi participarea lor la congres, la sfârşitul lunii noiembrie, 24 şi 25 noiembrie. În ceea ce priveşte participarea, s-a stabilit procentul care trebuie respectat de fiecare filială. De la alegerile locale, membrii prezenţi în sală aveau dreptul să-şi aleagă biroul de conducere şi delegaţii pentru conferinţă. Pentru delegaţii la conferinţe s-a stabilit un număr dintre cei prezenţi. Adunarea locală a avut dreptul să aleagă 5% din delegaţi pentru conferinţa judeţeană, iar conferinţa judeţeană alege 10% din delegaţi, din numărul membrilor prezenţi în sală. Aşa s-au desemnat delegaţii pentru Congres.
La un moment dat a existat informaţia că de la Bucureşti a fost limitat numărul celor care pot să participe la Congres. Este adevărat sau asta face parte din lupta internă?
Nu s-a îngrădit nimănui nimic. Conform articolui 13 al Statutului, am explicat care este modalitatea prin care se poate participa la congres. Se lucrează pe statut vechi, nu pe statut nou. Rada Uniunii are dreptul să stabilească procentul de participare a membrilor la conferinţa judeţeană şi la congres. Aşa cum am explicat, participarea se face la propunerea organizaţiilor locale, cu confirmarea Consiliului Naţional. Nu este adevărat, nu este corectă informaţia că de la centru se îngrădeşte paritiparea membrilor. Totul este conform statutului. S-a stabilit un procent, conform statutului, şi toţi trebuie să-l respecte. Sunt diferite reprezentări la congres. Noi am stabilit procentul după numărul delegaţilor prezenţi în sală la conferinţa judeţeană. Avem şi cheltuieli de transport şi cazare. Noi vom suporta cheltuielile de cazare şi de transport la Bucureşti. Bugetul este central şi limitat. Nu se poate să decontăm cheltuielile oricui vrea să vină la Bucureşti. Trebuie să fie o ordine şi o disciplină totuşi….
Ce părere aveţi despre propunerile de modificare a statutului prin care se va interzice viitorului preşedinte al Uniunii să fie şi parlamentar în acelaşi timp?
E vorba de funcţia de preşedinte al Uniunii şi cea de deputat. Este un articol în statut care spune că preşedintele este primul pe lista candidaţilor pentru Parlament. În noul statut este posibil să se elimine această prevedere. Poate participa, dar nu este obligatoriu să fie primul pe lista la alegerile parlamentare. Va participa, dar prezidiul sau consiliul va hotărî dacă va fi primul pe listă sau nu ori se vor face alegeri în interior. Nu se elimină total posibilitatea ca preşedintele să fie şi parlamentar. Am avut cazuri în care preşedintele era separat de funcţia de parlamentar. Dar aici intervine şi altceva. Fiind deputat, preşedintele poate reprezenta altfel Uniunea, are alte pârghii de a stabili relaţii cu alte organisme interne sau externe. Numai un simplu preşedinte al Uniunii Ucrainiene ar face mai greu aceste lucruri. Probabil că ar fi mai în dezavantajul organizaţiei şi în avantajul unor persoane care probabil consideră că nu se poate îndeplini acestă funcţie decât dacă o neglijezi pe cealaltă. S-a stabilit în cadrul organizaţiei că dacă ai răspunderi bine determinate nu poţi să îngreunezi activitatea unei organizatii, unei uniuni. Sunt multe cazuri la minorităţi când, spre exemplu, preşedintii sunt şi deputaţi. Că aşa au constatat că este mai bine. Este clar că din poziţia de deputat îi poţi reprezenta mai bine.
Este pentru prima dată când, potrivit informaţiilor presei, la aceste alegeri vor fi prezentate mai multe candidaturi. Spre exemplu s-a anunţat candidatura dlui Viorel Seredenciuc, din Bucovina. Este un semn de dezbinare sau unul de democraţie şi competiţie internă, pentru binele comunităţii?
Domnul Seredenciuc este un necunoscut. El este consilier din partea PNL şi s-a propus să facă parte din structura Uniunii şi, eventual, să îl înlocuiască pe dl. Bodnar, care a fost numit consilier din partea Uniunii la Prefectură. Nu ştiu cum a ajuns să fie propus pentru preşedinţia Uniunii. În statut se introduce şi obligativitatea ca în structurile de conducere ale Uniunii să fie alese doar persoane care cunsoc limba ucrainiană, să poată reprezenta Uniunea faţă de alţii. Vom vedea pe cine vor considera delegaţii noştri potrivit să reprezinte Uniunea ca preşedinte.
A existat o campanie electorală internă sau pur şi simplu delegaţii vor afla, la Bucureşti, despre ceea ce li se propune? Ce vă propuneţi să realizaţi, ce veţi propune membrilor UUR pentru a le câştiga încrederea şi a vă acorda votul? Cum îi veţi convinge că sunteţi mai bun decât contracandidaţii dvs.?
Ca preşedinte am participat la mai multe conferinţe, aproape la toate, cu excepţia celei de la Tulcea. Şi nici la cea de la Bucureşti nu am participat, dar a fost toată conducerea Biroului Executiv. La conferinţele la care am participat le-am expus ce s-a putut şi ce nu s-a putut face, ce trebuie făcut. Ce s-a făcut de 16 ani şi ce s-a făcut într-un an de când sunt eu preşedinte. Am făcut multe investiţii, am cumpărat sedii pentru filiale. Am avut sediul de filiala numai la Suceava, Siret şi Timisoara şi la Lugoj un sediu care se renovează acum. Iar în ultimul an am cumpărat sedii şi la Baia Mare, la Sighetul Marmaţiei, Caransebeş, la Tulcea şi Satu Mare. Apoi am început cu dotarea sediilor, pentru că până în acel moment dotarea cea mai mare era pe zona Suceava.Mai departe avem multe de făcut. De reînnoit şcolile cu predare în limba ucrainiană, spre exemplu. Nu există decât în Maramureş clase cu predare în limba ucrainiană. Trebuie traduse manuale, la care membrii conducerii Uniunii lucrează acum. De asemenea, membrii redacţiei noastre corectează acele manuale pentru acreditare. Este un efort destul de mare pe care îl facem. Ne propunem să edităm şi o broşură pentru copii în limba ucrainiană, pe care nu o avem acum. Avem patru ziare – unul în limba română şi restul în limba ucrainiană. În acestea avem rubrici pentru copii, dar vrem o publicaţie exclusiv pentru copii. Trebuie muncit în Suceava pentru înfiinţarea liceului la Siret. Dar trebuie convinşi şi părinţii să îşi dea copiii la şcoli cu predare în limba ucrainiană. În clasele primare nu se învaţă limba ucrainiană, doar la liceu. Ei ştiu limba ucrainiană de la părinţi. Trei filiale din ţară le-am dotat cu instalaţii de sonorizare, am cumpărat o maşină pentru transport, cu şapte locuri, care se poate transforma şi putem căra şi marfă.
Cum privesc ucrainienii din România existenţa a două structuri organizatorice în interiorul comunităţii? Mă refer la existenţa Uniunii Ucrainienilor din România, care este reprezentată şi în Parlament, şi la Uniunea Democratică a Ucrainienilor din România, care nu are aceeaşi capacitate de a apăra interesul comunităţii ucrainiene. Este vorba despre o luptă pentru putere în comunitate, o luptă de orgolii sau de perspective diferite de a apăra drepturile minorităţii ucrainiene? Nu ar fi mai eficient pentru comunitate dacă aceste structuri şi-ar uni forţele?
Ucrainienii nu ar dori să aibă mai multe organizaţii. Dezbinarea s-a întâmplat în 1996, la Sighetul Marmaţiei, dar această organizaţie şi-a pierdut identitatea pentru că la alegerile din 2004 au vrut să candideze şi trebuiau să se reînscrie. Nu s-au mai putut înscrie pentru că au făcut nişte liste false cu semnături. Legal, ei nu mai există. Nu s-au mai reînscris. Noi îi aşteptăm pe foştii membri ai Uniunii care vor să revină în organizaţie, pot reveni. Planul nostru e să renaştem limba, cultura, obiceiurile, nu altceva. Cei care vor să se alăture acestor deziderate ale noastre pot să ni se alăture. Dar să nu facă altă propagandă, alte activităţi culturale paralele care nu contribuie la dezvoltarea etniei noastre.
Au fost discuţii, de-a lungul timpului, că UDMR (organizată nu ca partid politic, ci ca uniune de organizaţii etnice) se află în Parlamentul României cu statut de partid. Nici UUR nu are statut de partid, fiind tot o asociaţie. V-aţi gândit să transformaţi UUR în partid politic?
Conform legii partidelor ar trebui să avem o anumită structură, pe care nu avem cum să o avem, ne-ar trebui o activitate mult mai asiduă, V-am spus care sunt dezideratele noastre: să ne apărăm drepturile culturale şi de învăţământ. Ucrainienii din Maramureş şi din Bucovina sunt recunoscuţi de peste 600 de ani. Se consideră autohtoni. Cu atestare documentară, în Maramureş am sărbătorit peste 600 de ani. Istoria i-a separat, i-a adunat. Cei din Tulcea provin de prin secolul al XVIII-lea. Sunt cazacii din Zaporojice care au fugit în Basarabia/Besarabia şi s-au aşezat la gurile Dunării. Cei din Banat au sărbătorit 100 de ani de la primele înregistrări. Ei provin din Ucraina Subcarpatică.
De-a lungul timpului, am observat că reprezentanţii minorităţii maghiare din România au fost foarte vocali în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor, ajungându-se până la recenta propunere de organizare a unui referendum pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc. În calitatea Dvs. de reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor, ce părere aveţi despre astfel de propuneri?
La aceste probleme cred că nu este momentul să ne pronunţăm noi. Sunt alte organizaţii care trebuie să se pronunţe. În orice caz, noi nu dorim autonomie locală pe criterii etnice, dar autonomia administraţiei o dorim. Să nu fie inscripţii bilingve numai la intrarea în localităţi, să fie şi pe primării, pe şcoli. Asta nu strică nimănui. Mai ales dacă intrăm în UE e bine ca străinii să vadă multiculturalitatea. În Ucraina, de-a lungul graniţei scrie în ungureşte sau în româneşte şi nu este nicio problemă. Este o reţinere a autorităţilor locale din România, a primarilor probabil. Este lege dar nu este aplicată. Prefecturile ar trebui să ia măsuri.
Prezenţa Dvs. în Parlament nu coincide cu alegerile din 2004, aţi avut însă ceva timp la dispoziţie, dat fiind şi faptul că aţi fost mâna dreaptă a deputatului Tcatciuc, încât să vă familiarizaţi cu regulile parlamentare. Ce ne puteti spune despre proiectele de lege al căror semnatar sunteţi? Mai aveţi în vedere şi altele? La ce se referă?
Regret că nu am fost atât de aproape să cunosc mai mult, abia acum învăţ ce înseamnă activitatea de parlamentar şi cred că nu ajunge o legislatură ca deputat să poţi face treabă mai multă în Parlament. Trebuie să capeţi curaj, să ştii cu cine să colaborezi, să ai relaţii. Contribui la legile privind minorităţile naţioane, dar şi în comisiile din care fac parte. Acolo particip şi propun amendamente, ridic probleme. Noi, ca grup al minorităţilor în afara UDMR, răspundem ori de câte ori ni se solicită ajutorul, contribuim fiecare cu ce ştim şi cu ce putem. Este mai greu să promovăm o lege, chiar şi cu grupul. Putem să facem alianţe.
Credeţi că presa românească este suficient de informată şi prezintă informaţii suficiente despre minorităţi, altele decât cea maghiară?
Presa centrală mai puţin, cea locală mai mult, e mai activă. Probabil şi organizaţiile minorităţilor şi presa ar trebui să fie mai activi. Noi invităm presa locală când sunt acţiuni culturale. După posibilităţi, şi ei participă. Mă gândesc la televiziune în primul rând că ar trebui să privească mai mult spre minorităţi. Noi, parlamentarii minorităţilor, nu eram întotdeauna multumiţi de programul difuzat. Uneori se făcea un anumit tip de propagandă mascată unor firme, ceea ce nu ne convine A avut loc o întâlnire chiar la grup (grupul parlamentar al minorităţilor naţionale – n.r) cu conducerea televiziunii şi cu membrii Comisiei pentru cultură şi au acceptat să îmbunătăţească programele. Considerăm că ar trebui să avem noi singuri o redacţie. Acum au amestecat problemele noastre cu integrarea europeană şi de multe ori se vorbeşte despre oameni de ştiinţă din România aflaţi nu stiu pe unde. Şi aşa se duc minutele de emisiune pentru anumite etnii. Ba noi, ucrainienii, fiind ultimii, de multe ori nu mai ajungeam să transmită şi ce era pentru ucrainieni. (Antuanela Rosioru, PROMPT MEDIA)
