68403 – 28032008 – România susţine aderarea Croaţiei, Macedoniei şi Albaniei la NATO, dar şi declanşarea procedurii de aderare în cazul fostelor republici sovietice Georgia şi Ucraina. În două întâlniri diferite, preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Apărării Teodor Meleşcanu au anunţat mandatul cu care se va prezenta România la Summitul NATO de săptămâna viitoare. Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre poziţia României la Summitul NATO în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii străini. Şeful statului a precizat că România susţine aderarea la pactul nord atlantic a Ucrainei şi Georgiei. Acest punct de vedere va fi comunicat şi preşedintelui american George W. Bush, în cadrul întâlnirii private pe care cei doi şefi de stat o vor avea la Neptun. Potrivit ministrului Apărării, Teodor Meleşcanu, citat de Antena 3, delegaţia ţării noastre va insista ca, în declaraţia adoptată la summitul de la Bucureşti, să fie menţionată necesitatea unui scut antirachetă, complementar celui american amplasat în Cehia şi Polonia. Meleşcanu a precizat că instalarea unor baterii de rachete şi a unui radar în partea de sud est a Europei trebuie să fie una din priorităţile Alianţei în perioada următoare. În cadrul Summit-ului NATO de la Bucureşti se va discuta şi despre suplimentarea numărului de militari pe care îi are organizaţia în Afghanistan. Dacă interesele NATO o vor cere, România ar putea trimite în sudul Afganistanului încă 150 de militari. România are în sudul Afganistanului 462 de militari. De la începutul campaniei, în 2002, armata română a pierdut în Afganistan şase soldati. Ultimul, săptămâna trecută. Cosmina Ionuţ Sandu a murit după ce autovehiculul Humvee în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma deflagraţiei, Sandu Ionuţ a decedat, iar un alt militar român a fost rănit. (PROMPT MEDIA)