Acasă Politic Bucuresti: PSD despre a doua putere agricola a Europei..

Bucuresti: PSD despre a doua putere agricola a Europei..

DISTRIBUIȚI

68463   31032008 – Aflat în campanie electorală, Călin Popescu Tăriceanu şi-a amintit că agricultura înseamnă mai mult decât cele 3 mese pe zi… ar putea însemna voturi. Iar consilierii acestuia i-au sugerat că mai pot fi aruncate vise pe piaţă. Mai sunt încă naivi între cei 8 milioane de români ce trăiesc azi la ţară, care ar putea visa măcar pentru câteva zile că România e vicecampioană, atrage atenţia PSD. “Dar Călin Popescu Tăriceanu nu ştie că agricultura se deosebeşte de importul de Citroen-uri. Deşi ai nevoie de carburanţi şi la Citroen şi la tractoare, aceştia au preţuri diferite în toată Europa. Iar TVA-ul pentru pâinea ce provine din agricultură nu poate fi acelaşi cu cel pentru Citroenul C6… Pentru agricultură trebuie mai mult : trebuie mai întâi pământ şi propietate clară pe acel pamânt. Trebuie apoi bani. Multi bani, dar care nu aduc bani mai mulţi înapoi ca la comerţul auto. Produsul agricol se obţine cel mai repede după 1 an, dar se poate pierde uneori şi într-o oră de furtună sau o varaă de secetă. De aceea trebuie mulţi bani. Şi mult timp… Irigaţiile se realizează în mulţi ani şi cu legi precise, neschimbătoare. La fel asigurările pentru agricultură. Achiziţiile de tractoare, combine, înseamnă credite pe termen lung plătite în sudoare de ţăran. Călin Popescu Tăriceanu trebuie să cunoască bine importul de autoturisme, dar dacă ar pune alături pe cel de echipamente agricole ar îngheţa. Pentru acestea nu există programe ,,Rabla” sau leasinguri prietenoase. Aşa că nu avem creşteri record de piaţă la tractoare sau mari producători de combine dornici să cumpere teren pentru a produce în România, chiar dacă avem la fel de mulţi posibili cumpărători fermieri şi ţărani cât întreaga Europă la un loc. Dar aceştia nu au bani. Dupa 4 ani de guvernare în care nici Tăriceanu nici Băsescu nu au pomenit cuvântul “agricultură” mai deloc, brusc această campanie electorală îi îndreaptă şi spre ţărani. Care aşteaptă de aproape 2 ani banii din Europa pentru că la cei din partea Guvernului au renunţat de mult. În 2007 agricultura a ridicat cu cel putin 2% inflaţia din România. Nu din cauza secetei ci din cauza guvernanţilor. Soarele a ars la fel de tare şi la vecinii bulgari, unguri sau moldoveni, iar aceştia exportă produse agricole mult mai mult decât le importă… în România am dublat într-un singur an deficitul comercial al produselor agroalimientare  ajungând la 2 mld de € în anul 2007. Premierul Tăriceanu conduce un guvern care a avut 4 miniştri în 4 ani. Unii dintre ei şi-au încheiat mandatul fără a cunoaşte ce înseamnă A.N.C.A. sau A.D.S., instituţii pe care le-au avut în subordine şi în care lucrează sute de oameni. Iar Călin Popescu Tăriceanu crede că România poate produce mai mult grâu sau porumb decât Polonia sau Germania….Nu se pot vinde iluzii în România aşa cum sugerează consilierii dvs străini d-le Tăriceanu. Arăturile de toamnă nu se pot face cu autoturisme, din păcate… Din 2004 Guvernul nu a inventat nimic pentru achiziţia subvenţionată de tractoare… A epuizat cu greu un SAPARD pornit de PSD în 2002 iar apoi a subvenţionat băncile prin programul,,Bancherul,, … scuzev“Fermierul”» (PROMPT MEDIA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.