Acasă Economie București: Copiii români sunt normoponderali

București: Copiii români sunt normoponderali

DISTRIBUIȚI

129844 – 14072014 Majoritatea copiilor români (aproximativ 2/3) sunt normoponderali, arată un studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică, la cererea Ministerului Sănătății.

Cercetarea mai arată că numărul fetelor supraponderale este ușor mai mare raportat la numărul băieților, în mediul urban, cumparativ cu mediul rural.

De asemenea, statisticile mai arată că 5% dintre copiii de 8 ani incluşi în studiu au subnutriţie, iar 1% – au subnutriţie severă.

Prevalenţa suprapoderalităţii (inclusiv obezitatea) la copiii de 8 ani din România este de 26,75%, iar prevalenţa obezităţii este de 11,6%. La nivel european, prevalenţa supraponderalităţii (inclusiv obezitatea) la grupa de vârstă de 8 ani conform raportului primei runde a studiului COSI a variat între 19,3% si 49% la băieti şi 18,4% – 42,5% la fete. Prevalenţa subnutriţiei (inclusiv cea severă) în ţările participante la prima rundă este în general sub 2,5%. Valori mai mari s-au înregistrat în Bulgaria și Cehia (3,2%).

În ceea ce priveşte distribuţia stării de nutriţie pe sexe, la nivel national, aproximativ 5% dintre fete şi același procent dintre băieţi au subnutriţie, iar subnutriție severă prezintă aproximativ 1%. Procentul de fete normoponderale (71,1%) este cu 5,9% mai mare faţă de procentul de băieţi normoponderali (65,2%).

Prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la băieţi (29,8%) este cu 6,1% mai mare decât la fete (23,7%). Prevalenţa obezităţii la băieţii de 8 ani din România (15,03 %) este cu 6,79 % mai mare faţă de prevalenţa obezităţii la fetele de aceeaşi vârstă (8,24 %).Prevalenţa excesului de greutate în Europa (inclusiv obezitatea) la grupa de vârstă de 8 ani a variat între 22,1% (Belgia) și 49% (Italia) la băieți, iar la fete între 22,7% (Belgia) și 42,5% (Italia). Prevalenta obezității se înscrie între următoarele limite: 7,5% (Norvegia) – 26,6% (Italia) la băieți și 6% (Norvegia) – 17,3% Italia.

Prevalenţa subnutriţiei severe nu diferă semnificativ în funcţie de gradul de urbanizare. Prevalenţa subnutriţiei este mai mare în mediul rural (6,1%) faţă de mediul urban (4,2%) şi mediul semi-urban (3,8%). Cea mai mare parte dintre copiii incluşi în studiu sunt normoponderali indiferent de mediul lor de rezidenţă(mediul urban – 64,2%, semi-urban – 71,2%, rural – 72,2%).

În funcţie de mediul de rezidenţă, prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la nivel național este de 31,6% în mediul urban şi 21,7% în mediul rural. Cea mai ridicată prevalenţă a obezităţii la copiii de 8 ani din România s-a înregistrat în mediul urban (13,15 %), urmată de cea din mediul rural (10,18 %) şi semi-urban (9,85 %).

Studiul s-a desfăşurat pentru copiii din grupa de vârsta 8 ani, iar datele au fost colectate în luna mai 2013, pe parcursul a 3 săptămâni, conform metoldologiei şi calendarului propuse de Organizația Mondială a Sănătății.

În eșantion au fost incluse 207 şcoli, din mediul urban şi rural, care au un număr de copii înscrişi de cel puţin 40 de elevi/şcoală.

Copiii au fost clasificaţi conform standardelor OMS (subponderali, normoponderali şi supraponderali inclusiv obezi), iar datele se vor include în baza de date a Biroului Regional OMS pentru nutriţie, obezitate şi activitate fizică.

Populaţia inclusă în studiu a fost constituită în proporţii relativ egale din băieţi şi fete, de asemenea din copii din mediul rural și urban

Studiul face parte dintr-un proiectul coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI).

Obezitatea copiilor este o problemă importantă de sănătate, iar prevalenţa ei este în creştere în întreaga lume, cu o tendinţă alarmantă pentru Europa. Consecinţele supraponderalităţii în timpul copilăriei constau în boli cardiovasculare şi diabet de tip II, probleme ortopedice şi tulburări mintale, rezultate slabe la şcoală şi de o scădere a stimei faţă de sine. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.