129043 – 12062014 – Trei specialiști din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) au oferit expertiză Bulgariei în cadrul programului operațional de sprijin, semnat între Biroul European de Sprijin pentru Azil (BESA) și autoritățile statului vecin. Astfel, în luna martie, scms. Gabriel Stănescu a participat la activități de cartografiere a sistemului Dublin bulgar și a propus măsuri pentru îmbunătățirea procedurilor în acest domeniu, iar scms. Cătălin Frangulea a acordat sprijin pentru cazurile restante în primă instanță. În prezent, cms. șef Gabriel Barbatei este detașat pentru a sprijini Agenția de Stat pentru Refugiați din Bulgaria în domeniul absorbției sprijinului financiar de urgență acordat din cadrul fondurilor Uniunii Europene, prin programul SOLID.
Zilele trecute, chestorul principal de poliţie Nelu P0p a condus o delegație a IGI care s-a întâlnit cu şeful Agenţiei de Stat pentru Refugiaţi, Nikolai Tchirpanliev, prileg cu care au discutat despre derularea mecanismului de cooperare existent la nivel bilateral şi intensificarea colaborării pentru gestionarea fenomenului migraţionist din regiune.
Delegaţia română, din care au făcut parte și specialişti în domeniul azilului din cadrul Direcţiei Azil şi Integrare a IGI, s-a întâlnit şi cu Hristo Grigorov, preşedintele Crucii Roşii Bulgaria, şi c generalul Zaharin Penov, directorul Poliţiei de Frontieră bulgare. – PROMPT MEDIA